Cine suntem?
Gupul Mercator Medical este o companie cu sediul în Cracovia, cu capital polonez, care a intrat oficial pe piața dispozitivelor medicale în anul 1996. Este una dintre singurele două companii din Europa și puţinele din lume care este atât distribuitor de consumabile medicale de unică folosinţă, cât și producător de mănuşi de unică folosinţă.
În prezent, Grupul este unul dintre cei mai importanți jucători de pe scena internațională. Acesta vinde în aproape 70 de țări din întreaga lume și distribuie produse în Europa.
De mai bine de 25 de ani de activitate, compania a creat succesiv marca MERCATOR, care este recunoscută și foarte apreciată în industria medicală.
Portofoliul include o gamă largă de mănuşi medicale și de protecţie și produse nețesute, precum și produse de la mărci internaţionale renumite pentru distribuţie exclusivă.